Imaginează-ți că ai la dispoziție un set de agenți AI care lucrează împreună pentru a atinge un obiectiv, respectând anumite constrângeri pe care le stabilești oferindu-le un stimul. Scrii stimulul pentru agenți și apeși pe tasta enter. Ce se întâmplă?

Inițial, mediul operațional este în starea sa inițială, care poate fi și un gol. Agenții încep să acționeze și, în limitele mediului lor, se străduiesc să efectueze acțiuni care, sperăm, vor duce la rezultatul dorit. Acțiunile agenților pot, dacă este necesar, să dureze mult timp.

Felicitări! Ai inițiat (într-un fel) viața. „Viața” agenților AI timpurii este cu siguranță simplă, dar un mediu virtual suficient de avansat, cu agenți AI suficient de sofisticați, ar putea fi imposibil de diferențiat de viața reală, mai ales privit din interiorul sistemului.

Dacă o astfel de realitate artificială este posibilă, nu este doar concepută, ci și probabilă, că viețile noastre își au originea într-un stimul care a furnizat realității noastre un mediu operațional cu constrângerile sale - cu siguranță și cu un scop sau un obiectiv, pentru că - uită-te doar în jurul tău! - asta chiar necesită resurse.

Așadar, suntem noi agenți AI într-o realitate virtuală? Poate că da, dar agenții AI (sau altă tehnologie avansată) ar putea fi, de asemenea, responsabili pentru crearea și menținerea mediului pe care îl experimentăm.

Noi, la rândul nostru, am putea fi avatarurile unor indivizi din realitatea care a creat această realitate virtuală, care, pentru a întări iluzia - și pentru a atinge scopul realității - nu pot fi conștienți de natura acestei realități până nu se întorc definitiv în cea proprie.

Destul de multe condiționale, nu-i așa? Da, dar adevărul este că nu putem ști cum stau lucrurile. Nici măcar nu putem dovedi că o astfel de realitate virtuală nu este posibilă.

Nu trebuie să crezi afirmațiile că trăim într-o simulare, dar dacă cineva susține că așa este, atunci probabil și crede asta (dacă nu înșeală). Nu știe, ci crede.

Ce înseamnă, așadar, să crezi că viața pe care o experimentăm face parte dintr-o simulare artificială? Este o licență de a face orice pentru că nimic nu contează cu adevărat? Avem libertatea de a fura, de a viola și de a ucide după bunul plac, pentru că nimeni nu suferă cu adevărat? Nu, dimpotrivă.

A crede într-o simulare înseamnă că suntem aici pentru un motiv.

Fără îndoială, o simulare construită cu resurse vaste și menținută cu mari costuri este un loc unde am ales să venim noi înșine, poate pentru un scop personal, poate pentru un obiectiv mai mare al constructorilor simulării, sau poate pentru ambele.

De ce atunci nu știm care este scopul nostru aici; n-ar face asta atingerea lui mai ușoară?

Nu neapărat. În simulările de jocuri video recreative, acest lucru este adevărat, dar este imaginabil în numeroase scenarii unde conștientizarea simulării ar determina oamenii să se comporte diferit decât într-o situație autentică, ceea ce ar distruge scopul simulării. Astfel de situații sunt comune în cercetarea științifică, de exemplu. Din acest motiv, constrângerile simulării ar putea face înțelegerea scopului și chiar a naturii realității imposibil de realizat în interiorul simulării.

A crede într-o simulare înseamnă, de asemenea, că pentru a ne atinge scopul, trebuie să trăim și să ne comportăm ca și cum am fi într-o realitate autentică. Înseamnă că este benefic pentru noi să fim cât mai prezenți în această realitate.

A crede într-o simulare înseamnă, de asemenea, că pentru ca alții să își atingă scopul, trebuie să le permitem să trăiască liber și pașnic.

Dacă negăm sau împiedicăm pe alții să facă acțiuni care nu dăunează altora, sau dacă punem capăt vieților altora care nici măcar nu au amenințat pe alții, tăiem mari porțiuni de căi care ar fi putut duce la îndeplinirea scopului realității noastre. Cel puțin, împiedicăm pe alții să ajungă la propria lor fericire. Și dacă ni se permite să facem asta altora, de ce nu li s-ar permite lor să ne facă la fel? La urma urmei, fiecare dintre noi este întotdeauna „altceva” pentru ceilalți.

Într-o simulare, viața este sacră. Dacă viața nu dăunează altor vieți, nu este drept să o vătămi. A crede într-o simulare înseamnă respectarea vieții, păcii și libertății.

A crede într-o simulare înseamnă că, după moarte, există viață în care ne putem reîntâlni cu cei care au părăsit această realitate înaintea noastră și din care putem reveni mereu în simulare, începând de fiecare dată cu o foaie curată.